Tag Archives: nicolaes labis

Moartea lui Nicolae Labiş între accident şi crimă

urmaş eminescian

21 de ani şi „Moartea căprioarei”  înseamnă pentru mulţi literaţi viaţa şi opera unui teribil talent ce s-a găsit în Nicolae Labiş. Considerat urmaşul eminescian, ca nivel de talent, Labiş s-a frânt, de tânăr, după ce a ajuns sub roţile unui tramvai la 21 de ani. Moartea sa a însemnat o pierdere imensă pentru literatura română şi universală. Moartea sa oficial a fost clasificată accident. Însă, mulţi au spus că sunt anumite aspecte care duc la suspiciunea de crimă.

Din neamul lui Nică

Labiş s-a născut la 2 decembrie 1935 în Poiana Mărului, comuna Mălini, judeţul Suceava. Puţini cunosc că bunica lui Labiş era nepoata lui Ştefan a Petrii Ciubotaru, tatăl lui Ion Creangă. Poetul stins de tânăr a avut o „copilărie chinuită, plină cu lipsuri, însă a fost fericit”. Copilăria care a fost muză în repetate rânduri. A debutat la 15 ani, cu poezia „Fii dârz şi luptă, Nicolae”, publicată în revista „Iaşul nou”. Încă de atunci criticii vremii i-au recunoscut talentul şi valoarea.

Anti-comunism de mic copil

Deşi provenea dintr-o familie care aderase la structurile comuniste, Labiş nu a fost niciodată de acord  cu dogmele comuniste din ţară, cu toate că el însuşi era un susţinător a idealurilor comuniste şi a lui Marx. Cu toate astea, la 21 de ani, era pornit pe-ncălcarea normele comuniste, lucru care ia atras şi cenzurarea multor lucrări. Printre actele sale de răzvrătire sunt şi episoadele în care: a recitat „Doina” eminesciană într-un bar bucureştean; alături de Aurel Covaci şi Stela Neagu a cântat imnul regal; îşi manifestase în dese rânduri susţinerea pentru reîntregirea României. Iar acest lucru, potrivit celor din preajma sa, îl făcuse să fie considerat de Securitate incomod. Lucru susţinut şi de Stela Covaci, soţia bunului prieten Aurel Covaci, care spunea că „era destul de incomod pentru Securitate, avea charismă, har, geniu”.

Seara fatidică 9/10 decembrie 1956

În această seară Labiş a ajuns sub roţile tramvaiului, fiind imediat internat la Spitalul Colţea şi mutat la cel de Urgenţă din Bucureşti. La spital, prin primii prieteni sosiţi a fost şi Aurel Covaci. Care a transpus pe hârtie ultimele versuri ale poetului: „Pasărea cu clonţ de rubin/ S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat./ Nu mai pot s-o mângâi./ M-a strivit/ Pasărea cu clonţ de rubin.// iar mâine/ Puii păsării cu clonţ de rubin/ Ciugulind prin ţarnă/  Vor găsi poate/ Urmele poetului Nicolae Labiş/ Care va rămâne o amintire frumoasă …” (Pasărea cu clonţ de rubin, 10 decembrie, orele 11.00 ). În accepţiunea multora „pasărea cu clonţ de rubin” însemna Securitatea sau P.C.R. Citește în continuare

Publicitate